(1) Ajutorul de stat prevăzut la art. 2 se acordă pentru investiții în locuri noi de cazare pentru reproducție pentru suinele din rasele Bazna și/sau Mangalița, care se cresc în sistem semideschis, persoanelor juridice și/sau persoanelor fizice autorizate, denumite în continuare PFA, și/sau întreprinderilor familiale, denumite în continuare IF, și/sau întreprinderilor individuale, denumite în continuare II ori cooperativelor agricole care vor desfășura activități de reproducție.

(2) Beneficiarii prevăzuți la alin. (1) trebuie să se încadreze în categoria microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici și mijlocii, astfel cum sunt definite de Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011 , cu modificările și completările ulterioare.

(3) Ajutorul de stat prevăzut la art. 2 se acordă pentru înființarea a minimum 20 locuri noi de cazare pentru animale de reproducție.

(4) Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu modificările și completările ulterioare, cooperativele agricole de exploatare și gestionare a efectivelor de animale înființate conform Legii cooperației agricole nr. 566/2004 , cu modificările și completările ulterioare, au dreptul de preempțiune la cumpărare de teren aferent investiției necesar fermelor de reproducție rasă pură sau fermelor de reproducție hibride care se înființează în baza prevederilor prezentei legi.

(5) Beneficiarii prevăzuți la alin. (1) trebuie să dețină suprafața de teren necesară investițiilor realizate în baza Programului de susținere a crescătorilor de suine din rasele Bazna și/sau Mangalița pentru activitatea de reproducție.

(6) Ajutorul de stat prevăzut la alin. (3) se acordă o singură dată pentru un loc nou de cazare dezvoltat prin Programul de susținere a crescătorilor de suine din rasele Bazna și/sau Mangalița pentru activitatea de reproducție.

(7) Beneficiarii Programului de susținere a crescătorilor de suine din rasele Bazna și/sau Mangalița pentru activitatea de reproducție nu pot accesa simultan alt ajutor de stat, ajutor de minimis și nu pot accesa sprijin prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, denumit în continuare PNDR 2014-2020, pentru aceleași măsuri reglementate de prezenta lege.