Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiarii prevăzuți la art. 4 alin. (1) depun cererea de înscriere în Programul de susținere a crescătorilor de suine din rasele Bazna și/sau Mangalița pentru activitatea de reproducție la direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București, după caz, pe a cărei rază teritorială se realizează investiția, denumită în continuare cerere de înscriere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1 , însoțită de următoarele documente:

a) împuternicire/procură notarială și o copie a BI/CI al/a reprezentantului legal;

b) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului, precum și copie a BI/CI al/a împuternicitului persoană fizică, după caz;

c) copie de pe actul constitutiv;

d) dovada cont activ bancă/trezorerie;

e) pentru terenurile pe care se realizează investiția, documente care atestă dreptul de proprietate, administrare, uz, uzufruct, superficie, servitute sau altele, dobândit prin act autentic notarial, certificate de moștenitor, act administrativ de restituire, hotărâre judecătorească, lege;

f) plan cadastral;

g) pentru exploatațiile cu activitate de reproducție, copie de pe avizul/înregistrarea/autorizația sanitar-veterinară.