LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții generale

Azi

Legea 118/2020 · 3 articole

Articolul 1

Se aprobă schema multianuală de susținere a activității de reproducție în sectorul creșterii suinelor, pentru fermierii care desfășoară activități de reproducție sau creștere ori îngrășare a suinelor din rasele Bazna și/sau Mangalița, prin investiții pentru realizarea de locuri noi de cazare în ferme de reproducție sau ferme de reproducție aflate în activitate care își măresc capacitatea de cazare, denumite în continuare locuri noi de cazare pentru reproducție, precum și de stimulare a asocierii în cooperative, denumit în continuare Programul de susținere a crescătorilor de suine din rasele Bazna și/sau Mangalița pentru activitatea de reproducție.

Articolul 2

(1) Scopul prezentei legi îl reprezintă instituirea unei scheme de ajutor de stat, având ca obiectiv implementarea Programului de susținere a crescătorilor de suine din rasele Bazna și/sau Mangalița pentru activitatea de reproducție, în vederea îmbunătățirii nivelului de performanță și sustenabilitate al fermelor.

(2) Ajutorul de stat prevăzut la alin. (1) se acordă potrivit prevederilor din partea a II-a cap. 1 secțiunea 1.1.1.1 „Ajutoare pentru investiții în active corporale și necorporale în exploatații agricole care au legătură cu producția agricolă primară“ din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale pentru perioada 2014-2020, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 204 din 1 iulie 2014, denumite în continuare Orientările Uniunii Europene.

(3) Schema de ajutor de stat se notifică la Comisia Europeană, conform dispozițiilor art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Schema de ajutor de stat se aplică pe întreg teritoriul României.

Articolul 3

În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) schemă de ajutoare - conform prevederilor cap. 2, partea I pct. 2.4 „Definiții“ din Orientările Uniunii Europene, cu respectarea prevederilor prezentei legi;

b) animale de reproducție de rasă pură din specia suine, rasele Bazna și/sau Mangalița - orice animal din specia suine, rasele Bazna și/sau Mangalița, ai cărui părinți și bunici sunt înscriși sau înregistrați într-un registru genealogic al aceleiași rase și care el însuși este fie înscris, fie înregistrat sau îndeplinește cerințele pentru a fi înscris în registrul genealogic;

c) loc de cazare - suma spațiilor și dotărilor tehnologice necesare unui ciclu complet de producție pentru creșterea și exploatarea unui animal de reproducție rasă pură și ai produșilor acestuia până la greutatea de 30 kg;

d) întreprindere aflată în dificultate - întreprindere care se află în cel puțin una dintre situațiile următoare:

(i) în cazul unei societăți cu răspundere limitată, alta decât un IMM care a fost înființat de mai puțin de trei ani, atunci când mai mult de jumătate din capitalul său subscris a dispărut ca urmare a pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când scăderea pierderilor acumulate din rezerve și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății conduce la un rezultat cumulat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul prezentei dispoziții, „societate cu răspundere limitată“ se referă, în special, la tipurile de societăți comerciale menționate în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului, iar „capital social“ include, acolo unde este cazul, orice primă de emisiune;

(ii) în cazul unei societăți în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății, alta decât un IMM care a fost înființat de mai puțin de trei ani, atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu, astfel cum reiese din contabilitatea societății, a dispărut ca rezultat al pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziții, „o societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății“ se referă în special la acele tipuri de societăți comerciale menționate în anexa II la Directiva 2013/34/UE;

(iii) atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi;

(iv) atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția ori a primit ajutor pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare;

(v) în cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii 2 ani: – raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5; și – capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub 1,0;

e) Registrul ajutoarelor de stat - aplicarea dispozițiilor părții I cap. 3 secțiunea 3.7 pct. 128 din Orientările Uniunii Europene privind publicarea beneficiarilor de ajutor de stat;

f) costul unui loc nou de cazare pentru reproducție - totalitatea cheltuielilor eligibile prevăzute la art. 6 alin. (1) realizate pentru un loc nou de cazare dezvoltat în ferme de reproducție, a căror valoare se calculează de Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală și se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale;

g) sistem semideschis - creșterea animalelor în regim de libertate restrânsă, cu respectarea unor reguli de creștere conforme cu cerințele de creștere specifice fiecărei rase și cu obligativitatea ca animalele să fie închise într-un anumit spațiu împrejmuit cu gard și dublat cu gard electric în interiorul suprafeței împrejmuite.