Articolul UNIC
Alineatul (3) al articolului 36 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: "(3) Personalului didactic încadrat în învățământul preuniversitar, care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și care a obținut titlul științific de doctor în domeniul specialității pe care o predă sau în domeniul fundamental, i se acordă gradul didactic I, pe baza unei inspecții școlare speciale."