Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 29 septembrie 2011 privind stabilirea unor măsuri referitoare la Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 30 septembrie 2011, cu următoarele modificări:

1. Titlul ordonanței de urgență va avea următorul cuprins:ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru stabilirea unor măsuri referitoare la Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. și modificarea prevederilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome

2. La articolul 2, alineatul (1) va avea următorul cuprins:Articolul 2 (1) Profitul nerepartizat al Societății Comerciale Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. aferent anilor 2008, 2009 și 2010 se repartizează în condițiile legii.