(1) În cazul în care nu se depune nicio solicitare scrisă și/sau documente doveditoare, potrivit prevederilor art. 12 alin. (4) , și dacă există date suficiente de identificare a persoanelor îndreptățite, inițiatorul proiectului/beneficiarul concesiunii rețelei electrice de transport are obligația de a trimite, în termen de 10 zile de la data expirării termenului de depunere a solicitărilor prevăzut la art. 12 alin. (3) , o notificare acestora, menționând sumele propuse pentru plata indemnizațiilor și/sau despăgubirilor conform art. 8 . Notificarea precizează și suprafața necesară din imobile, iar sumele sunt consemnate în conturi bancare deschise pe numele inițiatorului proiectului/beneficiarului concesiunii rețelei electrice de transport, la dispoziția persoanelor îndreptățite.
(2) În situația în care nu există suficiente date de identificare ale persoanelor îndreptățite, inițiatorul proiectului/beneficiarul concesiunii rețelei electrice de transport afișează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială se află imobilul afectat, pe pagina de internet a proiectului sau a inițiatorului proiectului/beneficiarului concesiunii rețelei electrice de transport, după caz, prin mijloacele prevăzute în conceptul de participare a publicului pentru proiectele de interes comun, precum și în ziarele locale liste menționând sumele propuse pentru plata indemnizațiilor/despăgubirilor conform art. 5 , precum și suprafața din imobile afectată de lucrări.
(3) Dreptul de a solicita eliberarea sumelor consemnate în conformitate cu dispozițiile prezentei legi este supus unui termen de prescripție de 5 ani. Orice sume consemnate și nesolicitate de persoanele îndreptățite să primească indemnizațiile/ despăgubirile până la expirarea termenului de prescripție rămân la dispoziția inițiatorului proiectului/beneficiarului concesiunii rețelei electrice de transport.
(4) Plata, consemnarea și eliberarea sumelor individuale reprezentând indemnizații și/sau despăgubiri se efectuează după cum urmează:
a) indemnizațiile sunt plătite sau, respectiv, consemnate și eliberate proprietarilor imobilelor afectate, acestora revenindu-le obligația să îi despăgubească pe titularii oricăror altor drepturi reale asupra imobilelor;
b) despăgubirile datorate exercitării drepturilor de uz și/sau de servitute asupra imobilelor de către inițiatorul proiectului/beneficiarul concesiunii rețelei electrice de transport, stabilite conform prezentei legi, sunt plătite, respectiv consemnate și eliberate persoanelor îndreptățite care au fost prejudiciate prin exercitarea acestor drepturi;
c) în lipsa depunerii unei solicitări scrise și/sau a documentelor doveditoare conform alin. (1) , cu referire la prejudiciile cauzate imobilelor afectate de lucrările aferente proiectelor de importanță națională privind rețeaua electrică de transport, se prezumă că proprietarii imobilelor sunt cei îndreptățiți să primească sumele datorate cu titlu de despăgubire, acestora revenindu-le obligația să îi despăgubească pe titularii de activități/drepturi reale care au suferit efectiv prejudiciul;
d) în cazul în care persoanele îndreptățite sunt identificate și acestea își dau acordul cu privire la cuantumul indemnizațiilor/despăgubirilor stabilite conform art. 8 , inițiatorul proiectului/beneficiarul concesiunii rețelei electrice de transport efectuează plata indemnizațiilor și/sau despăgubirilor;
e) în cazul în care, deși persoanele îndreptățite sunt identificate, acestea refuză să încheie o convenție cu inițiatorul proiectului/beneficiarul concesiunii rețelei electrice de transport, sumele reprezentând indemnizațiile/despăgubirile se consemnează la dispoziția persoanelor îndreptățite, în termen de 30 de zile de la data la care acestea au refuzat încheierea convenției;
f) în cazul în care persoanele îndreptățite nu pot fi identificate sau în cazul în care imobilele fac obiectul unui litigiu cunoscut sau adus la cunoștința inițiatorului proiectului/beneficiarului concesiunii rețelei electrice de transport, sumele de bani aferente indemnizațiilor și/sau despăgubirilor pentru respectivele imobile se consemnează într-un cont deschis pe numele inițiatorului proiectului/beneficiarului concesiunii rețelei electrice de transport;
g) sumele prevăzute la lit. f) se eliberează, pe baza instrucțiunii sau solicitării emise de inițiatorul proiectului/ beneficiarul concesiunii rețelei electrice de transport, transmisă către instituțiile financiare unde sunt deschise conturile, în termen de 30 de zile de la data la care a intrat în posesia cererii de plată semnate de persoanele îndreptățite, la care sunt anexate documentele justificative sau hotărârile judecătorești definitive prin care este dovedită calitatea solicitantului de persoană îndreptățită să primească indemnizații și/sau despăgubiri;
h) în cazul în care imobilele fac obiectul unui litigiu care nu este cunoscut sau nu a fost adus la cunoștința inițiatorului proiectului/beneficiarului concesiunii rețelei electrice de transport, conform prevederilor prezentei legi, sumele aferente indemnizațiilor se consemnează sau se plătesc conform lit. a)-f) ;
i) dacă, până la finalizarea litigiului prevăzut la lit. h) , sumele au fost efectiv plătite, persoanele care au încasat sumele urmează să despăgubească părțile care au fost desemnate de instanță ca titulari de drepturi asupra imobilelor conform legii;
j) dacă la finalizarea litigiului prevăzut la lit. h) sumele sunt consemnate în conturi, acestea se eliberează după pronunțarea hotărârii judecătorești definitive conform lit. g) ;
k) în cazul în care moștenitorii nu sunt cunoscuți sau nu pot prezenta certificat de moștenitor sau, respectiv, succesiunea nu s-a deschis, procedura succesorală notarială, indemnizația și/sau despăgubirea se consemnează într-un cont deschis pe numele inițiatorului proiectului/beneficiarului concesiunii rețelei electrice de transport, pe seama succesiunii;
l) indemnizațiile și/sau despăgubirile prevăzute la lit. k) se eliberează la instrucțiunea sau solicitarea emisă de inițiatorul proiectului/beneficiarul concesiunii rețelei electrice de transport transmisă instituțiilor financiare unde sunt deschise conturile, în termen de 30 de zile de la data prezentării inițiatorului proiectului/beneficiarului concesiunii rețelei electrice de transport, de către moștenitori, a certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive care le dovedesc această calitate;
m) în cazul în care se identifică suprapuneri ale dreptului de proprietate, sumele alocate cu titlu de indemnizație și/sau despăgubire se consemnează în contul inițiatorului proiectului/ beneficiarului concesiunii rețelei electrice de transport;
n) sumele prevăzute la lit. m) se eliberează în conformitate cu prevederile declarațiilor autentice semnate de proprietari, în cazul soluționării suprapunerilor dreptului de proprietate pe cale amiabilă, sau conform hotărârii judecătorești definitive pronunțate în acest sens.