(1) Apariția, ulterior consemnării sau plății indemnizațiilor și/sau despăgubirilor, respectiv anterior sau ulterior publicării listei prevăzute la art. 15 alin. (1) , a oricăror litigii, cereri sau pretenții în legătură cu cuantumul indemnizațiilor și/sau despăgubirilor, cu drepturile sau cu titlul persoanelor pe seama cărora sunt consemnate sau cărora le-au fost plătite indemnizațiile și/sau despăgubirile, nu poate conduce la suspendarea, invalidarea sau amânarea constituirii ori exercitării valabile a drepturilor de uz și de servitute prevăzute în favoarea inițiatorului proiectului/beneficiarului concesiunii rețelei electrice de transport.
(2) Reclamanții au posibilitatea de a se îndrepta împotriva persoanelor cărora le-au fost plătite sau eliberate indemnizațiile și/sau despăgubirile, conform dispozițiilor de drept comun.