(1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) contractul de concesiune - contractul de concesiune a rețelei electrice de transport și a terenurilor pe care aceasta este amplasată;

b) autoritatea competentă - autoritatea desemnată la nivel național responsabilă de facilitarea și coordonarea procedurii de autorizare pentru proiectele de importanță națională privind rețeaua electrică de transport este Ministerul Economiei, cu respectarea prevederilor legale în domeniul autorizării construcțiilor;

c) beneficiarul concesiunii rețelei electrice de transport - parte a contractului de concesiune a rețelei electrice de transport, ce are în concesiune rețeaua electrică de transport, respectiv Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica - S.A.;

d) compensații - indemnizațiile și/sau despăgubirile datorate de inițiatorul proiectului/beneficiarul concesiunii rețelei electrice de transport în schimbul constituirii și exercitării drepturilor prevăzute de prezenta lege;

e) culoar de trecere a liniei electrice - suprafață terestră situată de-a lungul liniei electrice a rețelei electrice de transport și spațiul aerian de deasupra sa, în care se impun restricții și interdicții din punctul de vedere al coexistenței liniei cu elementele naturale, obiectele, construcțiile, instalațiile etc.; culoarul de trecere include zona de protecție și zona de siguranță;

f) culoar de exploatare a liniei aeriene de energie electrică/liniei subterane de energie electrică - fâșie de teren neamenajată, situată în lungul traseului liniei, între drumurile de acces permanente existente în zonă, permițând accesul pedestru al personalului de exploatare;

g) culoar de lucru a liniei aeriene de energie electrică/liniei subterane de energie electrică - fâșie de teren care poate fi ocupată temporar, situată de regulă de-a lungul axului liniei, cuprinsă între platformele de montaj, necesară montării conductoarelor, accesului utilajelor și transportului materialelor de montaj;

h) decizia exhaustivă - decizia luată de către autoritatea competentă, în sistem colaborativ, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (3) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2013 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de abrogare a Deciziei nr. 1.364/2006/CE și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 713/2009, (CE) nr. 714/2009 și (CE) nr. 715/2009, care stabilește dacă unui inițiator de proiect i se acordă sau nu autorizarea pentru construcția infrastructurii energetice pentru realizarea proiectului, fără a aduce atingere niciunei decizii luate în contextul unei căi de atac administrative;

i) inițiatorul proiectului - operatorul sistemului de transport și de sistem ce inițiază un proiect de importanță națională privind rețeaua electrică de transport, în sensul prezentei legi;

j) legile de reconstituire - Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, republicată, cu modificările ulterioare, Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 nr. 341/2004 , cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

k) licența - actul juridic emis de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE, conform prevederilor Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 , cu modificările și completările ulterioare, pentru operatorul de transport și de sistem de energie electrică;

l) lucrări - lucrările de construire, dezvoltare, modernizare, retehnologizare, exploatare, intervenții în caz de avarie, revizii, reparații, întreținere, relocare și realizare a condițiilor de coexistență, aferente rețelei electrice de transport;

m) persoanele îndreptățite - proprietarii imobilelor afectate de lucrări, îndreptățiți să primească indemnizații și/sau despăgubiri, conform prezentei legi;

n) proiectele de importanță națională privind rețeaua electrică de transport - proiectele privind rețeaua electrică de transport declarate ca fiind de importanță națională prin hotărâre a Guvernului, inclusiv lucrările definite la lit. l) , precum și proiectele de interes comun în domeniul energiei electrice privind rețeaua electrică de transport, stabilite în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 347/2013; prin prezenta lege, acestea sunt considerate ca fiind de siguranță și securitate națională în sensul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011 , cu modificările și completările ulterioare;

o) rețeaua electrică de transport - rețeaua electrică de interes național și strategic cu tensiunea de linie nominală mai mare de 110 kV care este situată pe teritoriul României, în Uniunea Europeană sau care leagă Uniunea Europeană de una sau mai multe țări terțe, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 347/2013;

p) titularii de activități - orice persoană care desfășoară o activitate de orice natură, cu orice titlu, pe/sau asupra imobilelor afectate de exercitarea drepturilor pentru realizarea lucrărilor de către inițiatorul proiectului/beneficiarul concesiunii rețelei electrice de transport, ce implică utilizarea în orice mod a acestor imobile;

q) titularii de drepturi reale - persoane care au în favoarea lor constituite drepturi reale asupra imobilelor persoanelor îndreptățite;

r) zonă de protecție - zonă adiacentă rețelei electrice de transport, extinsă în spațiu, în care se introduc interdicții privind accesul persoanelor și regimul construcțiilor;

s) zonă de siguranță - zonă adiacentă rețelei electrice de transport, extinsă în spațiu, în care se instituie restricții și interdicții în scopul asigurării funcționării normale și pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului; zona de siguranță cuprinde și zona de protecție.

(2) Definițiile din prezenta lege se completează în mod corespunzător cu definițiile prevăzute în următoarele acte normative:

a) Legea nr. 123/2012 , cu modificările și completările ulterioare;

b) Regulamentul (UE) nr. 347/2013;

c) Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare;

e) Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată , cu modificările și completările ulterioare;

f) Legea nr. 18/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare;

g) Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

h) Hotărârea Guvernului nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu completările ulterioare;

i) Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 694/2016 pentru aprobarea Metodologiei privind scoaterea definitivă, ocuparea temporară și schimbul de terenuri și de calcul al obligațiilor bănești, cu modificările ulterioare;

j) Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 32/2004 privind aprobarea Normativului pentru construcția liniilor aeriene de energie electrică cu tensiuni peste 1.000 V;

k) Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 38/2008 pentru aprobarea Normativului pentru proiectarea și executarea rețelelor de cablu electrice;

l) Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 49/2007 pentru modificarea și completarea Normei tehnice privind delimitarea zonelor de protecție și de siguranță aferente capacităților energetice - revizia I , aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 4/2007 ;

m) Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 25/2010 pentru aprobarea Regulamentului general de manevre în instalațiile electrice de medie și înaltă tensiune, cod NTE 009/10/00 ;

n) Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare;

o) Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, cu modificările și completările ulterioare.