(1) Inițiatorul proiectului/Beneficiarul concesiunii rețelei electrice de transport transmite proprietarului imobilului, cu minimum 10 zile înainte de data preconizată pentru accesul la imobilele afectate, o notificare privind începerea executării lucrărilor, ce trebuie să cuprindă următoarele:
a) denumirea și datele de identificare ale inițiatorului proiectului/beneficiarului concesiunii rețelei electrice de transport;
b) enumerarea operațiunilor ce urmează să fie efectuate asupra imobilului, a condițiilor și interdicțiilor pe care trebuie să le respecte persoana îndreptățită/titularii de drepturi reale și titularii de activități;
c) indicarea datei până la care persoanele îndreptățite/titularii de drepturi reale și titularii de activități trebuie să elibereze imobilul;
d) perioada preconizată pentru efectuarea operațiunilor prevăzute la lit. b) ;
e) mențiunea privind rezervarea dreptului de a înlocui/ modifica anumite operațiuni și/sau de a adăuga operațiuni noi;
f) mențiunea privind acordarea unei indemnizații și/sau, după caz, privind acordarea unei despăgubiri cuvenite în legătură cu respectivul imobil, conform prezentei legi;
g) mențiunea privind obligația proprietarilor de a le notifica titularilor de activități, dacă aceștia sunt diferiți de proprietari.
(2) Notificarea se transmite proprietarilor, aceștia având obligația să informeze, la rândul lor, titularii de drepturi reale/titularii de activități.
(3) În cazul în care proprietarii nu sunt cunoscuți/identificați, notificarea este afișată la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială se află imobilul, cu respectarea termenului de minimum 10 zile înainte de data preconizată pentru acces.
(4) Proprietarii terenurilor/Titularii de drepturi reale și titularii de activități afectați de exercitarea dreptului de uz și servitute sunt obligați ca, după o perioadă de 10 zile de la notificarea transmisă sau afișată, să permită accesul pentru efectuarea lucrărilor aferente proiectelor de importanță națională privind rețeaua electrică de transport.
(5) Prin excepție de la prevederile alin. (1)-(4) , în caz de avarii, accidente tehnice, calamități sau alte evenimente cu caracter excepțional, pentru lucrări sau intervenții de urgență, inițiatorul proiectului/beneficiarul concesiunii rețelei electrice de transport are drept de acces imediat la imobile. În termen de 5 zile de la data la care a fost efectuat accesul, inițiatorul proiectului/beneficiarul concesiunii rețelei electrice de transport va transmite o notificare scrisă proprietarilor/titularilor de drepturi reale și titularilor de activități afectați, urmând ca plata sau consemnarea despăgubirilor, după caz, să se efectueze în termen de 30 de zile de la data transmiterii acestei notificări.