(1) Personalul militar și civil participant la misiunile și operațiile prevăzute la art. 2 alin. (1) beneficiază, pe durata acestora, de:

a) un concediu de odihnă suplimentar, de 2,5 zile pentru fiecare lună de prezență în zona de operații, cu posibilitatea de a fi efectuat și pe timpul executării misiunii, în țara de dislocare, în zona de dislocare sau în România, în funcție de situația de securitate din zonă; acordarea și efectuarea concediului de odihnă suplimentar se fac potrivit normelor stabilite de Ministerul Apărării Naționale;

b) drepturi salariale asigurate potrivit prevederilor legale în vigoare;

c) decontarea cheltuielilor de transport pentru o călătorie în țară și retur, la fiecare 6 luni de participare la misiune sau operație, cu excepția cazurilor în care cheltuielile au fost suportate de către organismele internaționale sub egida cărora se execută misiunea sau operația respectivă.

(2) Personalul participant la activitățile prevăzute la art. 3 alin. (3) beneficiază de drepturile personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, potrivit legii.

(3) Pe perioada participării la misiunile și operațiile prevăzute la art. 2 alin. (1) , cuantumul brut al soldelor/salariilor lunare, inclusiv sporuri, compensații, prime, indemnizații și alte drepturi, acordate potrivit actelor normative în vigoare personalului încadrat în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, nu poate fi diminuat.