LexistoriaDreptul la drept.

Anexa nr. 6

Azi

INFORMAȚII CARE SE TRANSMIT COMISIEI EUROPENE Informațiile principale care se transmit

Comisiei Europene sunt următoarele:

1. pentru aglomerări: 1.1. scurtă descriere a aglomerării: localizare, mărime, număr de locuitori; 1.2. autoritatea responsabilă; 1.3. programele de reducere a zgomotului aplicate anterior și măsuri curente împotriva zgomotului; 1.4. metodele de calcul sau de măsurare folosite; 1.5. estimarea numărului de persoane (în sute) care trăiesc în locuințe expuse la fiecare dintre următoarele intervale de valori ale indicatorului L_zsn în decibeli, la 4 m deasupra nivelului solului pentru cea mai expusă fațadă: 55-59*), 60-64*), 65-69*), 70-74, > 75. Estimarea se realizează separat pentru zgomotul provenit de la traficul rutier, feroviar și aerian și de la surse industriale. Valorile rezultate se rotunjesc la cea mai apropiată sută (de exemplu, 5.200 pentru valori între 5.150 și 5.249; 100 pentru valori între 50 și 149; 0 pentru valori mai mici de 50); 1.5.1. suplimentar, se declară (în cazul în care aceste informații sunt disponibile) numărul de persoane din estimarea realizată conform pct. 1.5 care locuiesc în clădiri prevăzute cu:

a) izolație specială împotriva zgomotului, prin aceasta înțelegându-se izolarea corespunzătoare a unei clădiri împotriva unui tip (sau mai multor tipuri) de zgomot ambiant, combinată cu facilități proprii de instalații de ventilație și condiționare a aerului, care să poată asigura menținerea nivelului ridicat de izolație împotriva zgomotului ambiant;

b) o fațadă liniștită, prin aceasta înțelegându-se fațada unei locuințe la care valoarea L_zsn, la înălțimea de 4 m deasupra nivelului solului și la distanța de 2 m față de fațadă pentru zgomotul provenit de la o sursă specifică, este cu mai mult de 20 dB mai scăzută decât pentru fațada cu cea mai mare valoare L_zsn. Se precizează, de asemenea, care este contribuția drumurilor principale, a căilor ferate principale și aeroporturilor mari (conform definițiilor acestora din anexa nr. 1 ) la estimările realizate conform indicațiilor de la pct. 1.5 . 1.6. estimarea numărului de persoane (în sute) care trăiesc în locuințe expuse la fiecare dintre următoarele intervale de valori ale indicatorului L_noapte în decibeli, la 4 m deasupra nivelului solului pentru cea mai expusă fațadă: 45-49*), 50-54*), 55-59*), 60-64*), 65- 69*), > 70. Estimarea se realizează separat pentru zgomotul produs de traficul rutier, feroviar și aerian și de la surse industriale; 1.6.1. suplimentar, se declară (în cazul în care aceste informații sunt disponibile) numărul de persoane din estimarea realizată conform pct. 1.6 care locuiesc în clădiri prevăzute cu:

a) izolație specială împotriva zgomotului, în conformitate cu pct. 1.5.1 lit. a) ;

b) o fațadă liniștită, în conformitate cu pct. 1.5.1 lit. b). Trebuie, de asemenea, să se precizeze care este contribuția drumurilor principale, a căilor ferate principale și aeroporturilor mari (conform definițiilor acestora din anexa nr. 1) la estimările realizate conform indicațiilor de la pct. 1.6 ; 1.7. în cazul prezentării grafice, hărțile strategice de zgomot trebuie să cuprindă cel puțin contururile care indică limitele dintre zonele de zgomot corespunzătoare, la 60, 65, 70 și 75 dB; 1.8. un rezumat al planului de acțiune care să nu depășească 10 pagini și care să acopere toate aspectele importante cuprinse în anexa nr. 5 ; 2. pentru drumuri principale, căi ferate principale și aeroporturi mari: 2.1. descriere generală a drumurilor, căilor ferate și aeroporturilor: localizare, mărime și date despre trafic; 2.2. o caracterizare a împrejurimilor acestora: aglomerări, sate, comune sau alte zone rurale, informații privind utilizarea terenului, alte surse majore de zgomot; 2.3. programe de reducere a zgomotului realizate anterior și măsuri curente împotriva zgomotului; 2.4. metode de calcul sau de măsurare utilizate; 2.5. numărul total de persoane estimat (în sute) care trăiesc în afara aglomerărilor, în locuințe expuse la fiecare dintre intervalele de valori ale indicatorului L_zsn în decibeli, la 4 m deasupra nivelului solului și pentru cea mai expusă fațadă: 55-59*), 60-64*), 65-69*), 70-74*), > 75; 2.5.1. suplimentar, se declară (în cazul în care aceste informații sunt disponibile) numărul de persoane din estimarea realizată conform pct. 2.5 care locuiesc în clădiri prevăzute cu: a) izolație specială împotriva zgomotului, în conformitate cu pct. 1.5.1 lit. a) ; b) fațadă liniștită, în conformitate cu pct. 1.5.1 lit. b) ; 2.6. numărul total de persoane estimat (în sute) care trăiesc în afara aglomerărilor în locuințe expuse la fiecare dintre următoarele intervale de valori ale indicatorului L_noapte în decibeli, la 4 m deasupra solului și pentru cea mai expusă fațadă: 45-49*), 50-54*), 55-59*), 60-64*), 65-69*), > 70; 2.6.1. suplimentar, se declară (în cazul în care aceste informații sunt disponibile) numărul de persoane din estimarea realizată conform pct. 2.6 care locuiesc în clădiri prevăzute cu: a) izolație specială împotriva zgomotului, în conformitate cu pct. 1.5.1 lit. a) ; b) fațadă liniștită, în conformitate cu pct. 1.5.1 lit. b); 2.7. suprafața totală (în kmp) expusă valorilor indicatorului L_zsn mai mari de 55, 65 și, respectiv, 75 dB. Se precizează, de asemenea, și numărul total de locuințe estimat (în sute) și numărul total de persoane estimat (în sute) care trăiesc în fiecare dintre aceste zone. Aceste valori trebuie să cuprindă și aglomerările. Contururile de 55 și 65 dB trebuie reprezentate prin una sau mai multe hărți, care să cuprindă informații privind localizarea satelor, orașelor și aglomerărilor în cadrul zonelor delimitate de aceste contururi; 2.8. un rezumat al planului de acțiune, care să nu depășească 10 pagini și care să acopere toate aspectele importante la care se referă anexa nr. 5 ; 3. la elaborarea și reactualizarea ghidului prevăzut la art. 91 alin. (4) din lege se ține seama de conținutul ghidurilor elaborate de Comisia Europeană care prezintă îndrumări cu privire la transmiterea către aceasta a rapoartelor prevăzute la art. 71 din lege.