(1) Activitățile specifice de explorare a perimetrului eolian offshore, respectiv de exploatare a acestui perimetru prin construirea și exploatarea centralelor electrice eoliene offshore se realizează de către persoane juridice, române sau străine, în condițiile prezentei legi și numai în cadrul unor perimetre eoliene offshore concesionate în acest scop de către Ministerul Energiei.

(2) Pentru a participa la procedura competitivă de atribuire a concesiunii, solicitantul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții de eligibilitate:

a) are personalitate juridică și este legal constituit în conformitate cu legislația specifică din statul membru a cărui naționalitate o deține; în cazul persoanelor juridice de altă naționalitate, acestea au obligația de a avea înființată, la data depunerii ofertei, o filială pe teritoriul României, care trebuie să aibă calitatea de titular al drepturilor și obligațiilor care decurg din contractul de concesiune;

b) nu este în incapacitate de plată sau în stare de insolvență, conform dispozițiilor art. 5 alin. (1) pct. 29 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare;

c) nu este în lichidare, activitățile sale nu sunt sub administrare judiciară, nu face obiectul unui concordat preventiv, mandat ad-hoc sau al altui acord încheiat cu creditorii și nu are activitatea suspendată;

d) și-a îndeplinit la zi obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului consolidat, în România sau în țara în care are sediul profesional;

e) solicitantul sau reprezentantul legal nu a fost condamnat prin hotărâre definitivă a unei instanțe judecătorești pentru o infracțiune de corupție, de serviciu, de fals ori contra securității naționale, comisă cu intenție, în cazul în care nu a intervenit reabilitarea;

f) nu este subiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis emise de către Comisia Europeană, Consiliul Concurenței ori alt furnizor de ajutor de stat sau, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și creanța integral recuperată, în cazul solicitanților care solicită și schemă de sprijin;

g) nu este întreprindere în dificultate, în sensul definiției de la pct. 20 din Comunicarea Comisiei Europene (2014/C 249/01) - Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate;

h) solicitantul sau reprezentantul legal nu face obiectul unor sancțiuni internaționale.

(3) Prin derogare de la dispozițiile art. 305 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile art. 1.317 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil , republicată, cu modificările și completările ulterioare, concesionarul are dreptul de a cesiona total sau parțial drepturile și obligațiile dobândite prin contractul de concesiune, cu aprobarea prealabilă a concedentului, unei alte persoane juridice care îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (1) și (2) , precum și cu respectarea prevederilor art. 10 .

(4) În ipoteza prevăzută la alin. (3) , cesionarul și cedentul sunt obligați în solidar față de concedent pentru obligațiile exigibile anterior momentului cesiunii.