(1) Funcționarul Oficiului Român pentru Imigrări anume desemnat în temeiul art. 48 alin. (2) analizează cererea în conformitate cu prevederile Acordului european și în termen de 30 de zile de la primirea cererii hotărăște:
a) admiterea cererii privind transferul responsabilității; sau
b) respingerea cererii privind transferul responsabilității.
(2) Împotriva hotărârii de respingere a cererii privind transferul responsabilității asupra statutului de refugiat străinul poate depune plângere în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
(3) În cazul admiterii cererii privind transferul responsabilității, Oficiul Român pentru Imigrări va informa autoritățile statului semnatar al Acordului european că transferul de responsabilitate asupra statutului de refugiat a avut loc.