(1) Hotărârea privind soluționarea cererii de azil este luată după o examinare corespunzătoare a situației solicitantului de către funcționarii anume desemnați, calificați în problematica azilului. Aceasta presupune:
a) examinarea individuală a fiecărei cereri de azil și luarea unei hotărâri în mod obiectiv și imparțial; și
b) consultarea informațiilor din țara de origine și, dacă este necesar, din țările tranzitate, obținute din diferite surse, necesare pentru evaluarea situației personale a solicitantului de azil.
(2) Orice cerere de azil este analizată individual și succesiv din perspectiva statutului de refugiat și a protecției subsidiare, în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(3) O cerere de azil nu poate fi respinsă exclusiv pe motiv că aceasta a fost depusă tardiv.