(1) Abrogat.

(2) Oficiul Român pentru Imigrări poate solicita oricăror instituții publice, agenții sau organizații care funcționează pe teritoriul României orice documente necesare pentru analizarea situației solicitantului și soluționarea cererii de azil a acestuia, cu respectarea confidențialității în condițiile stabilite la art. 10 . În aceste cazuri nu este necesar acordul solicitantului.

(3) Ministerul Afacerilor Externe furnizează periodic materiale de sinteză referitoare la situația din țările de origine ale solicitanților de azil, precum și răspunsuri la solicitările punctuale ale Oficiului Român pentru Imigrări, necesare în vederea soluționării cererilor de azil.

(4) Inspectoratul General pentru Imigrări consultă Ministerul Afacerilor Externe în vederea stabilirii țărilor sigure de origine, țărilor terțe europene sigure și țărilor terțe sigure.