LexistoriaDreptul la drept.

Paza obiectivelor militare și protecția persoanelor

Azi

Legea 122/2011 · 3 articole

Articolul 11

(1) Paza obiectivelor militare și protecția persoanelor se organizează și se desfășoară cu efective proprii sau prin alte modalități prevăzute de lege, în funcție de nivelul de securizare necesar și particularitățile obiectivelor.

(2) Prin ordin al ministrului apărării naționale se stabilesc modalitatea de pază a obiectivelor militare și de protecție a persoanelor, obligațiile și îndatoririle personalului care desfășoară activități specifice, inclusiv măsurile de siguranță opozabile terților, precum și documentele care se întocmesc de către comandanții/șefii obiectivelor militare.

(3) Prevederile de interes public din ordinul ministrului apărării naționale prevăzut la alin. (2) se publică, în extras, în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 12

(1) Ministerul Apărării Naționale, prin structurile specializate, asigură protecția demnitarilor proprii, în țară și în străinătate, cu personal propriu sau în cooperare cu organele competente din cadrul instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

(2) La solicitarea forțelor armate străine, personalul specializat din Ministerul Apărării Naționale poate asigura paza și protecția acestora, precum și paza facilităților puse la dispoziție, pe timpul staționării în România.

Articolul 13

În cazuri temeinic justificate, pentru executarea pazei și protecției obiectivelor militare și a persoanelor desemnate, Ministerul Apărării Naționale poate stabili zone militare restricționate.