(1) În condițiile în care, în termen de 6 luni de la semnarea abonamentului de utilizare/exploatare, beneficiarul nu montează echipamente de măsură a cantităților de apă utilizate/evacuate, Administrația Națională «Apele Române» are dreptul de a instala echipamente de măsură și control pe cheltuiala sa, urmând ca respectivul cost să fie recuperat prin adăugarea contravalorii la factura către utilizator. Utilizatorul trebuie să asigure accesul și toate condițiile necesare reprezentanților Administrației Naționale «Apele Române» în acest sens.

(1¹) Administrația Națională «Apele Române» are dreptul de a institui un sistem propriu de contorizare și un sistem informatic integrat de monitorizare a volumelor de apă utilizate și/sau evacuate, contorizate prin echipamentele de măsurare, utilizatorii având obligația de a permite instalarea aparaturii de măsurare și de monitorizare cantitativă și calitativă, indiferent de regimul juridic al proprietății lucrărilor utilizate și terenului aferent acestora. Prevederea se aplică operatorilor economici din anexa nr. 5 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale «Apele Române», aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003 , cu modificările și completările ulterioare, și următoarelor categorii din tabelul E1: Apa brută suprafață - operatori economici, Apa din subteran - operatori economici gospodărie comunală, instituții publice, unități de cult și alții care folosesc apa în scop potabil, Apa din subteran - operatori economici industriali, din aceeași anexă la același act normativ.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și beneficiarilor care au semnat abonamentul de utilizare/exploatare înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi. Termenul prevăzut la alin. (1) se calculează de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(3) În cazul nerespectării obligațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) , utilizatorul va plăti contravaloarea aferentă debitului maxim autorizat.

(4) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1)-(3) , în cazul inexistenței/imposibilității tehnice dovedite de montare a aparatelor de măsură pentru debite sau volum, se aplică metode indirecte de contorizare, prin raportarea debitului maxim autorizat la timpul efectiv de utilizare, pentru cei ce folosesc resursa de apă, alții decât producătorii de energie hidroelectrică prin uzinarea apei, utilizatorii având obligația comunicării datelor solicitate de Administrația Națională «Apele Române», pe baza instrucțiunilor privind aplicarea unor metode indirecte de contorizare, pentru cei ce folosesc resursa de apă, alții decât producătorii de energie hidroelectrică prin uzinarea apei, în cazul inexistenței/imposibilității tehnice dovedite de montare a aparatelor de măsură pentru debite sau volum, care se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale în domeniul gospodăririi apelor, la propunerea Administrației Naționale «Apele Române». Producătorii de energie hidroelectrică prin uzinarea apei care dovedesc imposibilitatea tehnică a montării de aparate de măsură pentru debite sau volum vor plăti contribuția specifică de gospodărire a resursei de apă pentru fiecare MWh produs, conform pct. 1.2.3¹ din anexa nr. 5 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003 , cu modificările și completările ulterioare.

(5) În termenul prevăzut la alin. (1) și (2) , utilizatorul comunică operatorului o cerere prin care solicită aplicarea dispozițiilor alin. (4) la încheierea abonamentului de exploatare/utilizare a resursei, și depune dovada inexistenței/imposibilității tehnice de montare a aparatelor de măsură pentru debite sau volum.