(1) Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.
(2) Se exonerează de la plată sumele nerecuperate de către instituțiile publice reprezentând contravaloarea tichetelor cadou acordate în anii 2008 și 2009 prin hotărâri ale consiliilor locale, pe care personalul din învățământul preuniversitar de stat trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.
(3) Se exonerează de la plată sumele nerecuperate de către instituțiile publice reprezentând plata indemnizațiilor pentru concediile medicale ale salariaților suportate integral din credite primite de la bugetul de stat și nerecuperate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în termenul legal de prescripție, respectiv la finele lunii decembrie 2013, pe care persoanele identificate de angajator ca responsabile trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.
(4) Se exonerează de la plată sumele nerecuperate de către instituțiile publice reprezentând plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, alte drepturi, precum și despăgubiri morale către salariații disponibilizați din administrația publică centrală și locală ca urmare a punerii în aplicare a unor acte normative emise de Guvernul României și ulterior respinse sau declarate neconstituționale, acordate în baza hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, definitive de reintegrare, și care au fost reținute de Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control ca fiind prejudicii.
(5) Se exonerează de la plată sumele reprezentând plata salariilor și a altor drepturi salariale acordate salariaților care au fost numiți în funcții publice în temeiul unor acte normative emise de Guvernul României și care au continuat exercitarea funcțiilor și după respingerea sau declararea lor ca fiind neconstituționale, și care au fost reținute de Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control ca fiind prejudicii.