Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 16, alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2) lit. i), plata indemnizației pentru creșterea copilului nu se suspendă în cazul în care persoana îndreptățită se află în una sau mai multe dintre următoarele situații: 2. Articolul 24 va avea următorul cuprins: "Art. 24. - (1) Sumele reprezentând drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, încasate necuvenit, se recuperează de la beneficiarii acestora, în condițiile legii, pe baza deciziei emise de directorul executiv al agenției teritoriale, cu respectarea termenului general de prescripție. Sumele se achită de către debitor, în termen de 180 de zile de la data comunicării deciziei.
a) primește diverse sume în baza legii, a contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creșterea copilului, altele decât cele rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu;
b) primește indemnizații în calitate de consilier local sau județean, indiferent de nivelul acestora;
c) realizează venituri supuse impozitului, prin desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu, de maximum 6 ISR într-un an calendaristic."
(2) În situația în care, pe perioada concediului pentru creșterea copilului, prevăzut la art. 2 alin. (1), (2) și (3), au fost realizate venituri peste nivelul prevăzut la art. 16 alin. (3) lit. c), recuperarea sumelor încasate necuvenit se realizează prin calculul diferenței dintre cuantumul lunar al indemnizației pentru creșterea copilului încasate, stabilit în condițiile art. 2, și nivelul lunar al stimulentului de inserție la care ar fi avut dreptul. Debitul se constituie numai pentru lunile în care s-a desfășurat o activitate.
(3) În situația în care sumele încasate necuvenit cu titlu de indemnizații pentru creșterea copilului prevăzute la art. 2 alin. (2) și (3) au drept cauză culpa persoanei care le-a încasat, materializată prin folosirea de către aceasta, cu intenție, a unor documente despre care cunoștea că au fost eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către aceasta a unor date neconforme realității sau nedeclararea unor informații, prevederile alin. (2) nu se aplică.
(4) Pentru drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, sumele încasate necuvenit ca urmare a unei infracțiuni săvârșite de beneficiar se recuperează de la acesta, în condițiile legii.
(5) Decizia prevăzută la alin. (1) constituie titlu de creanță și devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut la alin. (1). Decizia poate fi contestată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
(6) Sumele rămase nerecuperate de pe urma beneficiarilor decedați nu se mai urmăresc."