(1) A.S.F. poate înregistra un SMT ca piață de creștere pentru IMM-uri la solicitarea scrisă a S.S.I.F. sau a operatorului de piață care administrează respectivul SMT, sub condiția respectării cerințelor prevăzute la alin. (2) .

(2) SMT-ul care se înregistrează ca piață de creștere pentru IMM-uri face obiectul unor reguli, sisteme și proceduri eficiente care asigură îndeplinirea următoarelor cerințe:

a) cel puțin 50% dintre emitenții ale căror instrumente financiare sunt admise la tranzacționare în cadrul respectivului SMT sunt IMM-uri în momentul în care SMT-ul este înregistrat ca piață de creștere pentru IMM-uri și, ulterior, în orice an calendaristic;

b) sunt stabilite criterii corespunzătoare pentru admiterea inițială și menținerea instrumentelor financiare ale emitenților la tranzacționare pe piață;

c) la admiterea inițială la tranzacționare pe piață a instrumentelor financiare există suficiente informații publicate care permit investitorilor să decidă în cunoștință de cauză dacă să investească sau nu în instrumentele financiare respective, fie sub forma unui document de admitere corespunzător, fie sub forma unui prospect în cazul în care sunt aplicabile cerințele prevăzute de Legea nr. 24/2017 în ceea ce privește realizarea unei oferte publice în legătură cu admiterea inițială la tranzacționare a instrumentului financiar în cadrul SMT;

d) se realizează o raportare financiară corespunzătoare continuă, în mod periodic, fie de către emitent, fie în numele acestuia, de exemplu prin rapoarte anuale auditate;

e) emitenții, astfel cum sunt definiți la art. 3 alin. (1) pct. 21 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, persoanele care au responsabilități de conducere, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (1) pct. 25 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, precum și persoanele cu care aceștia se află în legături strânse, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (1) pct. 26 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, respectă cerințele care li se aplică în temeiul Regulamentului (UE) nr. 596/2014;

f) este asigurată stocarea și diseminarea către public a informațiilor care fac obiectul unor reglementări referitoare la emitenți;

g) există sisteme și controale eficiente în scopul prevenirii și detectării abuzurilor de piață pe SMT-ul respectiv, conform cerințelor Regulamentului (UE) nr. 596/2014.

(3) Criteriile prevăzute la alin. (2) nu aduc atingere respectării de către S.S.I.F. sau de către operatorul de piață care administrează SMT-ul a altor obligații ce le revin în temeiul prezentei legi, pertinente pentru administrarea SMT-urilor, și nu împiedică S.S.I.F. sau operatorul de piață care administrează SMT-ul să impună cerințe suplimentare față de cele prevăzute la alin. (2) .

(4) A.S.F. poate radia un SMT din lista piețelor de creștere pentru IMM-uri în oricare dintre următoarele cazuri:

a) S.S.I.F. sau operatorul de piață care administrează SMT solicită radierea acestuia din listă;

b) cerințele prevăzute la alin. (2) nu mai sunt îndeplinite în ceea ce privește SMT-ul.

(5) A.S.F. notifică imediat ESMA cu privire la înregistrarea sau radierea unui SMT în/din lista piețelor de creștere pentru IMM-uri.

(6) În cazul în care un instrument financiar al unui emitent este admis la tranzacționare pe o piață de creștere pentru IMMuri, instrumentul financiar respectiv poate fi tranzacționat și pe altă piață de creștere pentru IMM-uri numai dacă emitentul a fost informat și nu a prezentat obiecții.

(7) În situația aplicării alin. (6) , emitentul nu este supus niciunei obligații legate de guvernanța corporativă sau de informarea inițială, periodică sau specifică în ceea ce privește cealaltă piață pentru IMM-uri.