(1) Serviciile și/sau activitățile de investiții, precum și serviciile auxiliare pot fi furnizate pe teritoriul României de către firme de investiții și instituții de credit din state membre prin dreptul de stabilire, fie prin înființarea unei sucursale, fie prin utilizarea unui agent delegat stabilit în România, în conformitate cu prevederile prezentei legi și, după caz, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, cu condiția ca respectivele servicii și activități să fie incluse în autorizația acordată firmei de investiții sau instituției de credit în statul membru de origine.
(2) Serviciile auxiliare pot fi furnizate doar împreună cu un serviciu de investiții și/sau o activitate de investiții.
(3) Firmele de investiții și instituțiile de credit din statele membre prevăzute la alin. (1) se înscriu în Registrul A.S.F.
(4) A.S.F. nu impune obligații suplimentare, în afara celor autorizate în conformitate cu prevederile art. 116 , în ceea ce privește organizarea și funcționarea sucursalei unei firme de investiții sau a unei instituții de credit pentru care a primit notificare însoțită de informații similare celor prevăzute la art. 114 alin. (1) și (4) de la o autoritate competentă din alt stat membru pentru aspectele reglementate de prezenta lege.
(5) În cazul în care firma de investiții dintr-un stat membru apelează la un agent delegat situat în România, acesta este asimilat sucursalei firmei de investiții de pe teritoriul României, în cazul în care aceasta a fost înființată, și este supus, în orice situație, dispozițiilor prezentei legi referitoare la sucursale.