(1) Orice instituție de credit care intenționează să utilizeze un agent delegat stabilit în alt stat membru decât România pentru a furniza servicii și/sau activități de investiții, precum și servicii auxiliare în conformitate cu prezenta lege notifică A.S.F. și îi furnizează informațiile prevăzute la art. 114 alin. (1) .
(2) Cu excepția cazurilor în care B.N.R. constată și informează A.S.F. cu privire la faptul că structura administrativă sau situația financiară a instituției de credit nu este corespunzătoare, A.S.F. notifică informațiile primite conform alin. (1) , în termen de 3 luni de la primirea acestora, autorității competente a statului membru gazdă și informează instituția de credit respectivă cu privire la aceasta.
(3) În cazul în care B.N.R. solicită A.S.F. să refuze notificarea informațiilor către autoritatea competentă a statului membru gazdă, A.S.F. precizează motivele refuzului său instituției de credit respective, în termen de 3 luni de la primirea tuturor informațiilor.
(4) La primirea unei comunicări din partea autorității competente a statului membru gazdă sau, în absența unei astfel de comunicări, în termen de maximum două luni de la data transmiterii notificării de către A.S.F., agentul delegat își poate începe activitatea. Unui astfel de agent delegat i se aplică dispozițiile legislației referitoare la sucursale din statul membru gazdă.