Cererea de autorizare a operatorului de piață va fi respinsă, după caz, dacă:
a) documentația și informațiile transmise de operatorul de piață nu respectă prevederile prezentei legi și ale reglementărilor A.S.F. emise în aplicarea acesteia și nici prevederile reglementărilor europene emise în aplicarea Directivei 2014/65/UE;
b) documentația și informațiile prezentate sunt insuficiente pentru a se stabili dacă operatorul de piață își va desfășura activitatea în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale reglementărilor A.S.F. emise în aplicarea acesteia;
c) membrii organului de conducere și persoanele care îndeplinesc funcții-cheie din cadrul operatorului de piață nu au calificarea și experiența profesională adecvate funcției lor, conform reglementărilor A.S.F. emise în aplicarea prezentei legi, precum și reglementărilor europene emise în aplicarea Directivei 2014/65/UE;
d) transparența pieței, buna desfășurare a tranzacțiilor și protecția investitorilor nu sunt asigurate;
e) nu sunt respectate prevederile prezentei legi sau ale reglementărilor A.S.F. emise în aplicarea acesteia și nici reglementările europene emise în aplicarea Directivei 2014/65/UE.