(1) Drepturile de vot aferente deținerilor într-o entitate reglementată sunt suspendate de drept în cazul în care:
a) dobândirea sau, după caz, majorarea unei participații la capitalul social al unei entități reglementate s-a realizat fără îndeplinirea criteriilor prevăzute de reglementările A.S.F. privind regulile de procedură și criteriile evaluării prudențiale a achizițiilor la entitatea reglementată respectivă;
b) dobândirea sau, după caz, majorarea unei participații la capitalul social al unei entități reglementate s-a făcut ulterior emiterii de către A.S.F. a deciziei de respingere a dobândirii sau, după caz, a majorării unei participații la entitatea reglementată respectivă;
c) ulterior deciziei de aprobare de către A.S.F. a dobândirii sau majorării unei participații la capitalul social al unei entități reglementate, condițiile prevăzute de către prezenta lege și reglementările A.S.F. emise în aplicarea acesteia privind regulile de procedură și criteriile aplicabile evaluării prudențiale a achizițiilor la o entitate reglementată nu mai sunt îndeplinite.
(2) Acțiunile aferente participației menționate la alin. (1) se iau în considerare la stabilirea cvorumului necesar unei adunări generale a acționarilor.
(3) A.S.F. va dispune acționarilor respectivi să își vândă, în termen de 3 luni, acțiunile aferente participației menționate la alin. (1) . După expirarea acestui termen, dacă acțiunile nu au fost vândute, A.S.F. dispune entității reglementate anularea acțiunilor respective, emiterea unor noi acțiuni purtând același număr și vânzarea acestora, urmând ca prețul încasat din vânzare să fie consemnat la dispoziția dobânditorului inițial, după reținerea cheltuielilor ocazionate de vânzare.
(4) Consiliul de administrație/Consiliul de supraveghere al entității reglementate este răspunzător de îndeplinirea măsurilor necesare pentru anularea acțiunilor, potrivit alin. (3) , și vânzarea acțiunilor nou-emise.
(5) În situația în care, din lipsă de cumpărători, vânzarea nu a avut loc sau s-a realizat numai o vânzare parțială a acțiunilor nou-emise, entitatea reglementată va proceda, de îndată, la reducerea capitalului social, cu diferența dintre capitalul social înregistrat și cel deținut de acționarii cu drept de vot.
(6) Prevederile prezentului articol se aplică entităților ce intră sub incidența prevederilor prezentei legi, precum și societăților de administrare a investițiilor, administratorilor de fonduri de investiții alternative și fondurilor de investiții alternative autoadministrate.