(1) Reglementările emise de C.N.V.M./A.S.F. până la aplicarea prevederilor prezentei legi rămân în vigoare până la adoptarea noilor reglementări emise în temeiul acesteia, cu excepția dispozițiilor contrare.

(2) Prevederile legislației referitoare la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, sunt aplicabile entităților reglementate de prezenta lege, în măsura în care nu contravin acesteia.

(3) Ori de câte ori prin legi și prin alte acte normative se face trimitere la Legea nr. 297/2004 , cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește entitățile care fac obiectul prezentei legi, trimiterea se consideră a fi făcută la prezenta lege.

(4) Ori de câte ori prin legi și prin alte acte normative se face trimitere la directivele abrogate prin Directiva 2014/65/UE, trimiterea se consideră a fi făcută la Directiva 2014/65/UE.