(1) Capitalul minim inițial al unei S.S.I.F. va fi determinat cu respectarea reglementărilor Uniunii Europene, putând fi format din unul sau mai multe elemente prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a)-e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(2) S.S.I.F. care nu efectuează tranzacții cu instrumente financiare pe cont propriu sau care nu subscrie în cadrul emisiunilor de instrumente financiare pe baza unui angajament ferm, dar care deține fondurile bănești și/sau instrumentele financiare ale clienților și oferă unul sau mai multe dintre serviciile prevăzute în anexa nr. 1 secțiunea A pct. 1 , 2 și 4 va dispune de un nivel al capitalului minim inițial egal cu echivalentul în lei al sumei de 125.000 euro.

(3) S.S.I.F. care nu efectuează tranzacții cu instrumente financiare pe cont propriu sau care nu subscrie în cadrul emisiunilor de instrumente financiare în baza unui angajament ferm și care nu deține fondurile bănești și/sau instrumentele financiare ale clienților și oferă unul sau mai multe dintre serviciile prevăzute în anexa nr. 1 secțiunea A pct. 1 , 2 și 4 va dispune de un nivel al capitalului minim inițial egal cu echivalentul în lei al sumei de 50.000 euro.

(4) S.S.I.F. care nu prestează serviciile auxiliare prevăzute în anexa nr. 1 secțiunea B pct. 1 , care nu deține fondurile bănești și/sau instrumentele financiare ale clienților, care din acest motiv nu se poate afla în poziție debitoare față de respectivii clienți și oferă unul sau mai multe dintre serviciile prevăzute în anexa nr. 1 secțiunea A pct. 1 , 2 , 4 și 5 va dispune de:

a) un nivel al capitalului minim inițial egal cu echivalentul în lei al sumei de 50.000 euro; sau

b) o asigurare de răspundere civilă profesională cu acoperire pe întreg teritoriul Uniunii Europene sau o altă garanție comparabilă de angajare a răspunderii pentru neglijență profesională, reprezentând cel puțin 1.000.000 euro pentru fiecare cerere de despăgubire și în total 1.500.000 euro pe an pentru toate cererile de despăgubire; sau

c) o combinație de capital inițial și asigurare de răspundere civilă profesională sub o formă din care să rezulte un nivel al acoperirii echivalent cu cel prevăzut la lit. a) sau b) .

(5) S.S.I.F., altele decât cele prevăzute la alin. (2)-(4) , vor dispune de un nivel al capitalului minim inițial egal cu echivalentul în lei al sumei de 730.000 euro.

(6) Prin excepție de la dispozițiile alin. (2) și (3) , S.S.I.F. care sunt autorizate să desfășoare activitatea prevăzută în anexa nr. 1 secțiunea A pct. 2 pot să dețină instrumente financiare în cont propriu dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) asemenea poziții apar numai ca rezultat al incapacității S.S.I.F. de a executa întocmai ordinele investitorilor;

b) valoarea totală de piață a tuturor pozițiilor de acest fel este supusă unui plafon de 15% din capitalul inițial al S.S.I.F.;

c) S.S.I.F. îndeplinește cumulativ cerințele prevăzute la art. 92-95 și partea a IV-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

d) asemenea poziții au caracter accidental și provizoriu și sunt limitate în mod strict la timpul necesar de a duce la îndeplinire tranzacția în cauză.

(7) Deținerea de către o S.S.I.F. de poziții pe instrumente financiare, care nu se află în portofoliul tranzacționabil al respectivei S.S.I.F., cu scopul de a investi fondurile proprii, nu va fi considerată tranzacționare pe cont propriu în legătură cu dispozițiile alin. (2) și (3) .

(8) Valoarea în lei a nivelurilor capitalului minim inițial al S.S.I.F., stabilite în euro potrivit prezentului articol, se determină prin transformarea sumelor exprimate în euro, pe baza cursului de schimb mediu anual comunicat de B.N.R., la sfârșitul anului fiscal.