(1) S.S.I.F. are obligația de a respecta permanent condițiile impuse la autorizarea inițială prevăzute la cap. I .

(2) S.S.I.F. supune autorizării sau, după caz, notificării A.S.F. orice modificare importantă a condițiilor avute în vedere la momentul acordării autorizației inițiale în conformitate cu reglementările A.S.F. emise în aplicarea prezentei legi.

(3) Instituțiile de credit notifică B.N.R. orice modificare importantă a condițiilor avute în vedere la momentul acordării autorizației inițiale în conformitate cu reglementările comune A.S.F./B.N.R. emise în aplicarea prezentei legi.

(4) B.N.R. informează de îndată A.S.F. cu privire la modificarea prevăzută la alin. (3) .