(1) Instituțiile emitente de monedă electronică pot presta prin intermediul agenților servicii de plată cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor secțiunii a 4-a din titlul II și art. 56-58 și art. 60 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2009 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010 , cu modificările și completările ulterioare, a reglementărilor emise în aplicarea acesteia și a prezentei legi.

(2) Instituțiile emitente de monedă electronică se asigură că agenții care acționează pe seama lor informează utilizatorii serviciilor de plată despre acest fapt.

(3) În aplicarea prevederilor alin. (1), trimiterea la registrul instituțiilor de plată va fi interpretată ca trimitere la registrul instituțiilor emitente de monedă electronică prevăzut la art. 60.