(1) O instituție emitentă de monedă electronică autorizată într-un alt stat membru poate emite monedă electronică pe teritoriul României prin stabilirea unei sucursale ori în mod direct, în baza notificării transmise Băncii Naționale a României de autoritatea competentă din statul membru de origine.
(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă informații privind denumirea și sediul instituției emitente de monedă electronică, tipul serviciilor pe care intenționează să le presteze pe teritoriul României și, după caz, numele persoanelor responsabile pentru conducerea sucursalei și structura organizatorică a acesteia.
(3) Ulterior notificării privind deschiderea unei sucursale realizate potrivit alin. (1), la cererea Băncii Naționale a României, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și alte autorități relevante furnizează acesteia informații cu privire la riscul de spălare a banilor sau de finanțare a actelor de terorism pe care îl implică proiectul ce face obiectul notificării.
(4) În situația în care din consultarea realizată potrivit alin. (3) rezultă motive întemeiate pentru a suspecta că prin deschiderea sucursalei ar putea crește riscul de spălare a banilor sau de finanțare a actelor de terorism ori în legătură cu proiectul de deschidere a sucursalei se efectuează, s-au efectuat ori s-a încercat efectuarea unor operațiuni de spălare a banilor sau de finanțare a actelor de terorism, Banca Națională a României informează în consecință autoritatea competentă din statul membru de origine.