(1) În sistemul public de pensii, evidența drepturilor și obligațiilor de asigurări sociale se realizează pe baza codului numeric personal al asiguratului sau, după caz, pe baza codului de identificare atribuit de către CNPP.

(2) Datele cu caracter personal actualizate pentru toți cetățenii români, cetățenii Uniunii Europene, ai statelor membre ale Spațiului Economic European, ai Confederației Elvețiene și pentru străinii care au înregistrată rezidența/șederea în România, precum și ale persoanelor pentru care CNPP întocmește documentații de plată și/sau efectuează plata unor prestații de asigurări sociale sunt furnizate acesteia gratuit de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, după caz.

(3) Datele prevăzute la alin. (2) sunt furnizate gratuit, la cererea CNPP, și de către oricare altă autoritate/instituție publică sau altă entitate care, potrivit legii, deține astfel de informații.

(4) În vederea realizării atribuțiilor privind evidența drepturilor și obligațiilor de asigurări sociale, CNPP poate încheia protocoale în aplicarea prevederilor alin. (3) în scopul efectuării de schimburi de date. Protocoalele se publică în Monitorul Oficial.

(5) Conținutul, modalitățile și termenele de transmitere a informațiilor prevăzute la alin. (2) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.