(1) Pensionarii de invaliditate, cu excepția celor prevăzuți la art. 71 alin. (1) , sunt obligați să urmeze programele recuperatorii întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale care a emis decizia medicală asupra capacității de muncă, cu consultarea medicului curant, în vederea reintegrării socioprofesionale.
(2) Neîndeplinirea obligației prevăzute la alin. (1) atrage suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare constatării, cu excepția situațiilor în care neîndeplinirea obligației este temeinic justificată.
(3) Medicii experți ai asigurărilor sociale efectuează controlul asupra respectării programelor recuperatorii.
(4) Suspendarea plății pensiei încetează cu luna următoare reluării sau, după caz, începerii programelor recuperatorii.