Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 30 septembrie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 199/2012 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Numărul maxim de posturi al Agenției și filialelor teritoriale este de 3.026.
2. La articolul 5, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:d) elaborează tarife pentru servicii de îmbunătățiri funciare, altele decât cele de irigații;
3. Articolul 7 se abrogă.
4. La articolul 11, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) tarifele percepute beneficiarilor activităților de îmbunătățiri funciare, altele decât cele de irigații;
5. La articolul 12, după litera c²) se introduce o nouă literă, litera c³), cu următorul cuprins:c³) cheltuielile aferente asigurării unui nivel optim al apei pentru irigații la stațiile de punere sub presiune și alte puncte de livrare unde s-au încheiat contracte multianuale/sezoniere se suportă în limita sumelor alocate anual din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu această destinație;
6. La articolul 13, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) Președintele consiliului de conducere este directorul general al Agenției.
7. La articolul 13, alineatul (5) se abrogă.
8. Articolul 17 se abrogă.