Consiliul de administrație are următoarele atribuții:
a) aprobă politica economică și financiară a ANMDMR;
b) avizează propunerile de tarife pentru activitățile desfășurate de ANMDMR, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătății;
c) aprobă raportul anual de activitate al ANMDMR;
d) avizează bugetul de venituri și cheltuieli și trimestrial avizează execuția acestuia;
e) avizează structura organizatorică a ANMDMR, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătății;
f) avizează Regulamentul de organizare și funcționare al ANMDMR, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătății;
g) avizează statul de funcții al ANMDMR, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătății;
h) avizează propunerile privind administrarea patrimoniului, în ceea ce privește actualizarea situației și a datelor de identificare ale bunurilor imobile care fac parte din domeniul public al statului și care se află în administrarea ANMDMR, întreținerea, asigurarea pazei, protecției și conservarea acestor bunuri.