(1) Orice membru al organizației care a suportat un prejudiciu de natura celor prevăzute la art. 19 se poate adresa președintelui comisiei de conciliere cu o cerere.
(2) Cererea va fi soluționată de comisia de conciliere în termen de 14 zile de la data depunerii, cu participarea părților, personal sau prin reprezentant.
(3) Comisia de conciliere analizează cererea și probele depuse de părți și emite o decizie motivată de admitere sau respingere a acesteia.
(4) Decizia emisă de comisia de conciliere este definitivă și obligatorie pentru părți și poate fi atacată la instanța competentă în termen de 30 de zile de la comunicare.