(1) În termen de 90 de zile de la data înființării Agenției, SNIF va transmite, iar Agenția va prelua patrimoniul necesar funcționării acesteia, cu drepturile și obligațiile aferente.

(2) Finanțarea lucrărilor de investiții contractate de SNIF și aflate în derulare la data înființării Agenției, până la finalizarea acestora, se asigură din sursele de finanțare prevăzute în documentația tehnico-economică aprobată potrivit legii.