(1) Numărul de posturi aferente aparatului central al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și numărul total de posturi finanțate integral de la bugetul de stat și din venituri proprii pentru structurile subordonate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Regulamentul de organizare și funcționare, structura organizatorică, statul de funcții și numărul de posturi pentru fiecare structură subordonată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.