(1) Se înființează Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, denumită în continuare Autoritatea, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

(2) Autoritatea se înființează prin preluarea activității și a personalului Direcției generale Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care se desființează.

(3) Autoritatea se subrogă în toate drepturile și obligațiile Direcției generale Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

(4) Patrimoniul creat în cadrul programului de realizare a Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor se preia de către Autoritate de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin protocol de predare-preluare, încheiat în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (1).