(1) Pentru buna desfășurare a activității AȘJR, în subordinea acesteia se organizează secții științifice de specialitate și filiale teritoriale, potrivit statutului propriu.
(2) AȘJR poate înființa filiale în afara țării și poate fi membru al unor organisme și organizații științifice internaționale și al unor organisme sau organizații științifice din alte state.
(3) În subordinea AȘJR funcționează, ca unități fără personalitate juridică, filiale teritoriale, organizate în principalele centre de cercetare științifice și culturale ale țării, precum și institute și centre de cercetare științifică. Organizarea și funcționarea filialelor teritoriale, a institutelor și a centrelor se stabilesc prin statutul propriu al AȘJR.
(4) Filiala este condusă de un președinte, membru titular sau corespondent al AȘJR, ales prin vot de adunarea generală a membrilor filialei. Mandatul președintelui este de 4 ani, acesta putând fi reales.
(5) Filiala își constituie dintre membrii săi un birou de conducere, format din: președintele filialei, un secretar și 1-5 membri, aleși prin vot. Hotărârile biroului de conducere se ratifică în plenul adunării membrilor filialei.
(6) Președintele filialei are următoarele atribuții:
a) reprezintă filiala în toate relațiile acesteia și rezolvă problemele curente;
b) asigură legătura dintre AȘJR și filială;
c) convoacă și conduce ședințele filialei și ale biroului filialei;
d) urmărește ducerea la îndeplinire a hotărârilor adunării membrilor filialei și a biroului de conducere al filialei;
e) prezintă anual dări de seamă asupra activității filialei;
f) coordonează activitatea aparatului de lucru al filialei și emite decizii, potrivit statutului, privind personalul din subordine.