Prezenta lege stabilește cadrul legal, instituțional și procedural pentru aplicarea Deciziei nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră astfel încât să respecte angajamentele Comunității de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020, cu scopul de a asigura contribuția României la respectarea angajamentului asumat de Uniunea Europeană prin limitarea creșterii emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2020 până la un nivel de 19% comparativ cu nivelul emisiilor din anul 2005.