(1) În cazul în care în unul dintre anii din perioada 2013-2019, volumul emisiilor de gaze cu efect de seră este mai mare decât nivelul anual al emisiilor alocate în anul respectiv, autoritatea competentă, prin intermediul Registrului Uniunii Europene al emisiilor de gaze cu efect de seră aflat sub jurisdicția statului român, poate transfera în anul următor un volum de până la 5% din nivelul anual de emisii alocate în anul respectiv, înainte de calcularea soldului de conformitate cu Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului și va avea în vedere măsuri adiționale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră care să asigure respectarea unui plafon mai mic în anul respectiv.
(2) În cazul în care în unul dintre anii din perioada 2013-2020, volumul emisiilor de gaze cu efect de seră este mai mic decât nivelul anual al emisiilor alocate în anul respectiv, autoritatea competentă poate transfera, prin intermediul Registrului Uniunii Europene al emisiilor de gaze cu efect de seră aflat sub jurisdicția statului român, în anul următor, până în 2020, un volum de până la 5% din nivelul anual de emisii alocate din anul respectiv înainte de calcularea soldului de conformitate cu Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului sau poate transfera, prin intermediul Registrului Uniunii Europene al emisiilor de gaze cu efect de seră aflat sub jurisdicția statului român, în oricare dintre anii următori, toată cantitatea de emisii alocate în anul respectiv rămasă nefolosită după calcularea soldului de conformitate cu Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
(3) În cazul în care în unul dintre anii din perioada 2013-2020, nivelul anual al emisiilor alocate este mai mare decât volumul emisiilor de gaze cu efect de seră în anul respectiv, autoritatea competentă vinde/împrumută/cedează unui alt stat membru al Uniunii Europene, înainte de calcularea soldului de conformitate cu Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului, până la 5% din nivelul de emisii alocate anual într-un anumit an, cu mențiunea că, la data transferului, România trebuie să îndeplinească cerințele Deciziei nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului, astfel încât să respecte angajamentele Comunității prin limitarea creșterii emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2020.
(4) În cazul în care în unul dintre anii din perioada 2013-2020, după calcularea soldului de conformitate cu Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului, soldul este pozitiv, autoritatea competentă vinde/împrumută/ cedează unui alt stat membru al Uniunii Europene nivelul de emisii alocate anual rămase nefolosite, dacă această intenție a fost exprimată înainte de calcularea soldului de conformitate cu Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului, cu mențiunea că, la data transferului, România trebuie să îndeplinească cerințele Deciziei nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului, astfel încât să respecte angajamentele Comunității prin limitarea creșterii emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2020.
(5) Sumele care rezultă din vânzarea surplusului de emisii alocate anual, operațiuni prevăzute la alin. (3) și (4) și la art. 7 alin. (2) , sunt utilizate conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 432/2010 privind inițierea și dezvoltarea schemelor de investiții verzi, cu modificările ulterioare.
(6) Pentru situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) , autoritatea competentă adoptă, prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului, modalitățile de utilizare a mecanismelor flexibile, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(7) Pentru situațiile prevăzute la alin. (3) și (4) , autoritatea competentă elaborează modalitățile de utilizare a mecanismelor flexibile și le supune spre aprobare Guvernului, prin hotărâre, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.