Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 18 mai 2012, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. La articolul 25 alineatul (3), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:c) dovada înștiințării tutorelui sub a cărui ocrotire se află despre formularea declarației de căsătorie, atunci când viitorul soț beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială.

2. La articolul 28, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) În cazul în care se formulează opoziție cu privire la căsătoria unei persoane care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, ofițerul de stare civilă sesizează de îndată instanța de tutelă, care va hotărî cu privire la temeinicia opoziției.

3. La articolul 43, după litera i) se introduce o nouă literă, litera i¹), cu următorul cuprins:instituirea, prelungirea, înlocuirea sau încetarea consilierii judiciare ori a tutelei speciale;

4. După articolul 50 se introduce un nou articol, articolul 50¹, cu următorul cuprins:Articolul 50¹ Mențiunea privitoare la măsurile de ocrotire se înscrie pe actul de naștere al persoanei în cauză.