LexistoriaDreptul la drept.

Contravenții și infracțiuni

Azi

Legea 142/2018 · 5 articole

Articolul 18

(1) Constituie contravenții la regimul juridic al precursorilor de droguri, dacă fapta nu a fost săvârșită astfel încât să constituie infracțiune, următoarele fapte:

a) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 9 alin. (3) și (5) și art. 10 lit. a)-f) , h) și i) ;

b) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. a)-d) și la art. 17 alin. (2) ;

c) nerespectarea obligației prevăzute la art. 17 alin. (4) .

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 10.000 lei.

Articolul 19

(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 18 se realizează după cum urmează:

a) în cazul contravențiilor prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a) , de către personalul împuternicit din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române;

b) în cazul contravențiilor prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. b) , de către personalul împuternicit din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și de către ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române;

c) în cazul contravenției prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. c) , de către autoritatea vamală.

(2) Contravențiilor prevăzute la art. 18 li se aplică dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

(3) Modelul-cadru al procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute la art. 18 se stabilește prin regulamentul de aplicare a prezentei legi, cu luarea în considerare a elementelor prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 20

(1) Punerea pe piață a substanțelor clasificate, importul, exportul și activitățile intermediare acestora, precum și deținerea de substanțe clasificate fără licența prevăzută la art. 5 alin. (1) sau licența specială prevăzută la art. 5 alin. (3) , respectiv fără înregistrarea prevăzută la art. 7 alin. (1) sau înregistrarea specială prevăzută la art. 7 alin. (3) , constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și importul și exportul substanțelor clasificate, fără autorizațiile prevăzute la art. 8 alin. (1) .

(3) Comercializarea sau punerea la dispoziție cu orice titlu de substanțe clasificate către operatori economici ori persoane fizice care nu dețin licența prevăzută la art. 5 alin. (1) sau licența specială prevăzută la art. 5 alin. (3) , respectiv înregistrarea prevăzută la art. 7 alin. (1) sau înregistrarea specială prevăzută la art. 7 alin. (3) , care să permită desfășurarea de activități cu astfel de substanțe, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Articolul 21

Urmărirea penală în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 20 este de competența procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Articolul 22

(1) Precursorii de droguri confiscați sau predați în custodie la încetarea activității și care nu pot fi valorificați se distrug cu respectarea cerințelor pentru eliminare potrivit regimului deșeurilor, reglementat de Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în prezența unei comisii formată dintr-un reprezentant al persoanei juridice care realizează eliminarea și, după caz, al celui de la care au fost confiscate, precum și un reprezentant al formațiunii antidrog a Poliției Române competentă teritorial și un reprezentant al autorității centrale pentru protecția mediului.

(2) Valorificarea precursorilor de droguri intrați în proprietatea privată a statului se realizează conform regulamentului de aplicare a prezentei legi.

(3) Gestionarea precursorilor de droguri depreciați calitativ se face cu respectarea regimului deșeurilor, eliminarea realizându-se în prezența comisiei prevăzute la alin. (1) .

(4) O copie a procesului-verbal de eliminare a precursorilor de droguri se comunică Inspectoratului General al Poliției Române de către persoana juridică care efectuează eliminarea.

(5) Distrugerea precursorilor de droguri intrați în proprietatea privată a statului care nu mai pot fi valorificați se realizează numai după ce comisia de evaluare comunică acest fapt formațiunii antidrog competente teritorial, în vederea efectuării formalităților de distrugere în condițiile alin. (1) .

(6) Sumele reprezentând cheltuielile de distrugere a precursorilor de droguri se suportă potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.