(1) În cadrul entităților unde persoanele care, în conformitate cu prevederile legale, au obligația de a depune declarații de avere și de interese se desemnează persoane care vor asigura implementarea prevederilor legale privind declarațiile de avere și de interese.

(2) Declarațiile de avere și declarațiile de interese se depun după cum urmează:

a) Președintele României, consilierii prezidențiali și consilierii de stat - la persoana desemnată de șeful Cancelariei Administrației Prezidențiale;

b) președinții Camerelor Parlamentului, deputații și senatorii - la persoana desemnată de secretarul general al Camerei din care aceștia fac parte;

c) primul-ministru, membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat și asimilații acestora, precum și consilierii de stat din aparatul de lucru al primului-ministru - la persoana desemnată de secretarul general al Guvernului;

d) membrii Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii, procurorii, asistenții judiciari și magistrații-asistenți - la persoana desemnată de secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii;

e) membrii Consiliului Național de Integritate, precum și președintele și vicepreședintele Agenției - la persoana desemnată de secretarul general al Senatului;

f) consilierii județeni și consilierii locali, precum și primarii și viceprimarii - la persoana desemnată de secretarii unităților administrativ-teritoriale respective;

g) prefecții și subprefecții - la persoana desemnată de secretarul cancelariei prefectului;

h) alte categorii de persoane prevăzute de lege - la persoana desemnată de șeful compartimentului de resurse umane sau, după caz, de șeful secretariatului din cadrul autorităților publice, instituțiilor publice sau unităților din care fac parte.

(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de prezenta lege, persoanele desemnate potrivit alin. (2) sunt subordonate direct conducătorului instituției respective, care răspunde pentru desfășurarea în bune condiții a activității acestora.