(1) Comisiile de disciplină sunt structuri deliberative, fără personalitate juridică, independente în exercitarea atribuțiilor ce le revin, care au competența de a efectua cercetarea faptelor ce pot constitui abateri disciplinare și de a propune, dacă se constată vinovăția, una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de lege.
(2) Activitatea comisiilor de disciplină are la bază următoarele principii:
a) prezumția că polițistul de penitenciare este nevinovat atât timp cât vinovăția sa nu a fost dovedită;
b) garantarea dreptului la apărare, conform căruia se recunoaște dreptul polițistului de penitenciare de a fi audiat, de a prezenta dovezi în apărarea sa și de a fi asistat de către un avocat și/sau de un reprezentant al unei organizații sindicale; se consideră dovezi, în înțelesul prezentei dispoziții, înscrisurile și martorii;
c) celeritatea procedurii, care presupune obligația comisiei de disciplină de a proceda fără întârziere la soluționarea cauzei, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate și a regulilor prevăzute de lege;
d) contradictorialitatea, care presupune asigurarea posibilității persoanelor aflate pe poziții divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu abaterea disciplinară pentru care a fost sesizată comisia de disciplină;
e) proporționalitatea, conform căreia trebuie respectat un raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanțele săvârșirii acesteia și sancțiunea disciplinară propusă a fi aplicată;
f) legalitatea sancțiunii, conform căreia comisia de disciplină nu poate propune decât sancțiunile disciplinare prevăzute de lege;
g) unicitatea sancțiunii, conform căreia pentru o abatere disciplinară nu se poate aplica decât o singură sancțiune disciplinară;
h) obligativitatea opiniei, conform căreia membrii comisiei de disciplină au obligația de a se pronunța motivat pentru fiecare sesizare aflată pe rolul comisiei de disciplină.