(1) Actul administrativ de sancționare a polițistului de penitenciare este emis de persoana care are competența aplicării sancțiunii disciplinare, pe baza propunerii cuprinse în referatul comisiei de disciplină.
(2) Persoana care are competența aplicării sancțiunii disciplinare poate aplica, motivat, o sancțiune disciplinară mai ușoară decât cea propusă de comisia de disciplină.
(3) Sub sancțiunea nulității absolute, în actul administrativ prevăzut la alin. (1) se cuprind în mod obligatoriu:
a) temeiul legal în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară;
b) numele, prenumele, gradul, funcția și unitatea în care este încadrat cel sancționat;
c) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precum și dispozițiile legale încălcate;
d) termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată;
e) instanța competentă la care actul administrativ prin care s-a dispus sancțiunea disciplinară poate fi contestat.
(4) Referatul comisiei de disciplină care consemnează rezultatele activității de cercetare, precum și motivarea aplicării unei alte sancțiuni, unde este cazul, se anexează la actul administrativ prevăzut la alin. (1) și face parte integrantă din acesta.
(5) Actul administrativ de sancționare se emite în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data primirii referatului comisiei de disciplină și se comunică polițistului de penitenciare sancționat, în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.
(6) În vederea respectării termenului de aplicare a sancțiunii, comisia de disciplină are obligația de a întreprinde demersurile necesare pentru transmiterea referatului, în timp util, către persoana care are competența de a emite actul administrativ de sancționare.