LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 191

Azi

În cazul în care, pe parcursul activității de cercetare desfășurate de comisia de disciplină, raporturile de serviciu ale polițistului de penitenciare a cărui faptă a fost sesizată se modifică prin mutarea în cadrul altei unități, în condițiile legii, comisia de disciplină va transmite referatul cuprinzând propunerea referitoare la sancțiunea disciplinară aplicabilă persoanei care are competența de a dispune aplicarea sancțiunii disciplinare, potrivit competențelor de gestiune a resurselor umane, prin raportare la funcția în care este numit sau împuternicit polițistul de penitenciare la momentul întocmirii referatului.