(1) Ofițerii de poliție penitenciară se numesc în funcțiile prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel mult două grade față de cele pe care le au.
(2) Prin excepție, în situații temeinic justificate, numirea ofițerilor de poliție penitenciară în funcții prevăzute în statele de organizare cu mai mult de două grade profesionale față de cele pe care aceștia le au se poate face cu aprobarea ministrului justiției, pentru personalul aflat în competența sa, respectiv a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, pentru ceilalți ofițeri.