(1) Polițistul de penitenciare debutant are următoarele drepturi specifice:

a) să fie îndrumat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu pe parcursul perioadei de stagiu;

b) să îndeplinească atribuții de serviciu al căror nivel de dificultate și complexitate să corespundă nivelului de pregătire dobândit pe parcursul perioadei de stagiu;

c) să i se asigure timpul necesar pregătirii individuale, în scopul dobândirii cunoștințelor teoretice și a deprinderilor practice necesare exercitării funcției;

d) să participe la activități profesionale, în vederea desăvârșirii formării profesionale inițiale;

e) să i se asigure accesul la sursele de informare necesare specializării sale.

(2) Polițistul de penitenciare debutant are următoarele obligații specifice:

a) să își perfecționeze pregătirea profesională teoretică și să își formeze deprinderile practice necesare exercitării funcției încredințate;

b) să consulte îndrumătorul pentru realizarea lucrărilor repartizate de conducătorul compartimentului;

c) să participe la formele de pregătire profesională organizate pentru polițiștii de penitenciare debutanți;

d) să își țină evidența activităților desfășurate în cadrul programelor de formare stabilite, într-un caiet de stagiu.