(1) Cursul de inițiere a polițiștilor de penitenciare debutanți se organizează în centrele de formare profesională din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, sub coordonarea Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna.
(2) În situația în care într-una sau mai multe unități se încadrează mai mult de 15 polițiști de penitenciare debutanți din același domeniu de activitate sau în raport cu numărul locurilor de cazare disponibile în centrul de formare profesională unde se organizează cursul, cursul de inițiere se poate organiza și în alte unități decât cele prevăzute la alin. (1) .
(3) Perioada de desfășurare a cursului și locul de organizare, precum și planul de învățământ care cuprinde graficul desfășurării cursului, baza de calcul al timpului de învățământ, repartiția timpului pe categorii de pregătire și module de învățământ, precum și date privind desfășurarea examenului de absolvire se stabilesc prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
(4) Cursul de inițiere se finalizează cu susținerea de către polițiștii de penitenciare debutanți a unui examen de absolvire, în perioada stabilită în planul de învățământ al cursului.
(5) Examenul de absolvire se desfășoară în unități nominalizate prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.