(1) Procesele-verbale cu rezultatele probei scrise sau ale probei on-line se afișează la sediul centrului de examen și al unităților în care sunt încadrați cursanții, la data și potrivit celor stabilite în graficul de desfășurare a examenului de absolvire a cursului.

(2) Cursanții nemulțumiți de nota obținută la proba scrisă sau la proba on-line pot formula contestație, solicitând recorectarea lucrărilor.

(3) Contestațiile sunt depuse personal sau transmise prin fax de către cursanți la biroul resurse umane al unității unde s-a susținut examenul, în termen de cel mult 48 de ore de la afișarea rezultatelor probelor.

(4) Birourile resurse umane transmit contestațiile înregistrate, cu rezoluția directorului unității, către președintele comisiei de soluționare a contestațiilor.

(5) Contestațiile depuse în afara termenului prevăzut la alin. (3) se resping.